Exista inca din antichitate personalitati care au intuit forta creatoare si transformatoare a Relatiei. In 1807 Hegel publica Fenomenologia Spiritului, o lucrare care a schimbat cursul istoriei umane si care surprinde Relatia ca pe o forta care controleaza atat stapanul cat si sclavul. Niciunul nu devine liber decat odata cu renuntarea la rolul pe care il joaca in Relatia care il tine incatusat
Va propun insa o alta abordare: nu cumva Realtia primordiala care controleaza individul nu este relatia stapan-sclav ci una mult mai subtila, mai ascunsa analizei noastre si anume relatia om-instrument, cea care marcheaza in fond principiul evolutiei umane? Si nu vorbim atat de o evolutie a capacitatilor umane in mod special cat de o evolutie a instrumentului. Evolutia omului cu care ne mandrim a depasit oare necesitatea de a perfectiona Instrumentul? sau a servit in primul rand acestui scop ?
Nu este oare omul prizonierul acestei Relatii ,singurul animal incapabil sa supravietuiasca fara instrument? De-a lungul timpului perfectionarea Instrumentului a devenit mai importanta decat perfectionarea umana, chiar am considerat si continuam sa vedem o virtute in renuntarea proprietatilor naturale si transferarea lor catre Instrument. Mai mult decat atat inca nu abstractizam fortele care ne imping sa o facem . Omul in realitate nu a fost niciun moment liber sa se opreasca din acest proces. Renuntarea a insemnat si inseamna disparitia umanitatii in sine
Cunoscand capacitatea Relatiei de a crea Inteligenta putem ajunge sa intelegem atat Perspectiva pe care o construieste fiecare tip de Relatie cat si rolul pe care il putem juca in acest proces ,altfel vom ramane asa cum scria Platon in Banchetul pomenind de ritualul preotilor zeului Amor , ca niste "simpli operatori" actionand dupa legi pe care nu le intelegem